MARIA ȚANC revine ACASĂ
La doar 18 ani, Maria Țanc este una dintre cele mai apreciate tinere jucătoare din țară.
Sportiva născută la Telciu, în județul Bistrița – Năsăud – componentă a naționalei de tineret a României va juca în următoarele două sezoane sub culorile clubului Gloria 2018 Bistrița Năsăud.
Maria Țanc, inter stânga: ”Am semnat cu Gloria 2018 Bistrița Năsăud pentru ca aici se construiește un proiect frumos. Echipa e valoroasă, cu multe jucătoare experimentate de la care am multe de învațat și evident … mi-am dorit să ma întorc acasă. Îmi doresc să muncesc, să progresez și să ajut echipa cât mai mult pentru a ne îndeplini obiectivele. Îmi place atmosfera creată de publicul bistrițean la fiecare meci.”
*** Maria Țanc a început handbalul la varsta de 14 ani. Și-a facut o parte a junioratului la Liceul cu program sportiv din Bistrița, de unde în vara anului 2017 odată cu desființarea echipei de junioare a fost transferată la Clubul sportiv scolar Viitorul Cluj Napoca.
A activat până acum la echipa de junioare I a CSS Viitorul. Jucătoarea are dublă legitimare și la echipa divizionară A – CSU Oradea.
În vara anului 2018 a participat la un turneu de Beach Handball alături de CSS Viitorul Cluj, fiind desemnată golgheterul competiției. În aceeași perioadă a fost
convocată și la un stagiu de pregătire alături lotul național de Beach Handball. Câteva luni mai târziu a venit confirmarea și la tineret, Maria participând la un stagiu de pregătire alături de Lotul Național de Tineret al României.