
Maria Țanc
Maria Țanc a început handbalul la varsta de 14 ani. Și-a facut o parte a junioratului la Liceul cu program sportiv din Bistrița, de unde în vara anului 2017 odată cu desființarea echipei de junioare a fost transferată la Clubul sportiv scolar Viitorul Cluj Napoca. A activat până acum la echipa de junioare I a CSS Viitorul. Jucătoarea are dublă legitimare și la echipa divizionară A – CSU Oradea.
În vara anului 2018 a participat la un turneu de Beach Handball alături de CSS Viitorul Cluj, fiind desemnată golgheterul competiției. În aceeași perioadă a fost convocată și la un stagiu de pregătire alături lotul național de Beach Handball. Câteva luni mai târziu a venit confirmarea și la tineret, Maria participând la un stagiu de pregătire alături de Lotul Național de Tineret al României.